Opinia părinţilor la aproape trei luni de la debutul programului de activităţi de la Centrul „Liviu Rebreanu”
20.12.2023
Iniţiativa intitulată Centrul „Liviu Rebreanu” continuă cu sezonul 2023-2024, iar la aproape trei luni de la debutul acestuia ne propunem să colectăm răspunsurile părinţilor ca reacţie la activităţile din categoria „Descoperă Sportul”, desfășurate până în prezent, punând accent pe cele care au adus împreună copiii și părinţii.
Ghidaţi de sloganul „Bucuria copiilor, fericirea părinţilor, împlinirea bunicilor” preţuim fiecare opinie, încurajăm transmiterea oricărei propuneri, ţinem cont de fiecare recomandare, opiniile, propunerile și recomandările venite din partea oricărui membru al familiei (copil, părinte, bunic) fiindu-ne de un real ajutor.
Reamintind de cele mai importante evenimente, și revăzând fotografiile de grup, se impune a-i evidenţia pe invitaţii speciali care ne-au onorat cu prezenţa, mulţumindu-le încă o dată pentru implicarea în desfășurarea activităţilor și a-i menţiona pe doi dintre coordonatorii programului:
Oliver Ioniţă, tânărul pasionat de oină împreună cu domnul Ioan Vîrsta un fost campion al sportului naţional, Gabriel Marinescu, românul stabilit în Franţa, pasionat de tenis cu piciorul, doamna profesor Iuliana Sescu, coordonatorul atelierului de jocuri de mișcare, domnul profesor de educaţie fizică și sport Mihaiţă Lupu, coordonatorul atelierulului de rugby tag și coordonatorii programului, Mihai Cristian Branischi și Victor Haralambie Alexandru Popa.
Să continuăm să pregătim copiii pentru Consiliul Elevilor și să încurajăm implicarea părinţilor în demersurile Asociaţiei de Părinţi.
De asemenea cu acest prilej facem cunoscută nominalizarea doamnei profesor Corina Ghiţulete la categoria persoanelor implicate, din clasa dumneaei înregistrându-se cei mai mulţi copii care participă la actiuni.
Mulţumindu-le tuturor pentru implicare și reamintindu-le că iniţiativa continuă să întărească colaborarea reală între Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu”, Asociaţia de Părinţi „Școala Liviu Rebreanu” București și structura sportivă C.S.A.M. Olimpic, în beneficiul elevilor, a comunităţii școlare, îi invităm să ne răspundă la câteva întrebări.
1. Care este opinia părinţilor cu privire la programul de activităţi, desfăsurat pînă în prezent?
2. Care sunt propunerile pe care am putea să le includem pe agendă de lucru pe viitor ?
3. Care sunt recomandările de care trebuie să ţinem seama în viitor ?
This site is using SEO Baclinks plugin created by Cocktail Family
O adevărată bucurie sa participăm la întâlnirile copil-parinte cât și la orele de karate.
Va mulțumim pentru implicarea și dăruirea cu care faceți aceste activități împreună cu copiii!
Activități diverse și antrenante ce ne au amintit de jocurile ce le făceam în copilărie. 😀
Copiii abia așteaptă să meargă la întâlniri.
Mulțumim pentru diversele activități făcute cu cei mici.
Suntem încântați de activitățile desfășurate. Copiii abia așteaptă întâlnirile iar când termină programul sunt plini de energie. Ne bucurăm că v-am întâlnit și vă mulțumim pentru tot ce faceți pentru copii!
Suntem foarte încântați să participăm la întâlnirile copil-părinte, dar si la antrenamentele de karate.
Vă mulțumim pentru implicare și dăruire ! 🤗
Copilul meu este foarte încântat de activitățile avute aici: de fiecare data vine cu placere, timpul petrecut fiind de mare folos.
Apreciez implicarea întregului colectiv de antrenori.
Propuneri: realizarea unei tabere sau excursii la munte.
Activitățile desfășurate sunt energice, copiii abia așteaptă revenirea la antrenamente și sunt foarte încantati.Va mulțumim și țineți tot așa.
Super. Copilul este foarte încântat.
Multumim mult pentru implicarea si pasiunea de care dati dovada si pe care le-o insuflati si copiilor. Acestia sunt foarte incantati si vin cu mare placere.
Tineti-o tot asa! Sarbatori cu bine!
În primul rând, dacă Tibi, al meu băiețel de 7 ani jumate, de 1 an și jumătate vine cu și de drag, asta înseamnă că ceea ce se întâmplă în timpul lecțiilor e mereu provocator și „magic”. În al doilea rând, să-ți petreci timp liber făcând mișcare, și nu în fața unui ecran, pe canapea, asta chiar înseamnă să fii mai câștigat și mai sănătos, mai ales când copilul alege singur mișcarea, în detrimentul ecranelor. Asta înseamnă că domnul Popa și domnul Branischi, fac „bine” ceea ce fac. Nu mai vorbesc de inițiativele activităților copil-părinte care sunt mereu binevenite și pentru noi adulții, care avem mereu scuze când vine vorba de sport, iar astfel avem și noi parte de un pic de mișcare și conectare (atât de importantă) cu copilul.
Și nu în ultimul rând, aș vrea să mulțumesc domnilor Popa și Branischi pentru implicare, entuziasmul molipsitor, buna dispoziție, bucuria cu care își desfășoară activitățile și datorită cărora copiii, merg cu drag!
Mult succes în toate proiectele și să știți că noi susținem, MIȘCAREA!
Pentru fata mea a fost o incantare inca de la prima ora si participa cu drag atat la antrenamentele saptamanale cat si la intalnirile cu parintii (abia asteapta sa ma vada alergand si sarind coarda). Va multumim pentru initiativa si pentru buna dispoziție pe care o transmiteti, pe langa partea educativa propriu-zisa.
Multumesc, Centrul Liviu Rebreanu este o inițiativǎ de dezvoltare a parteneriatului şcoalǎ- familie, o posibilitatea de a extinde micile proiecte de la clasǎ şi în afara şcolii şi nu în ultimul rând o alternativǎ pentru activitǎțile din timpul liber!
Bună ziua!
Mă numesc Vîrstă Ioan, sunt bucuros de activitatea Academiei de Mișcare pentru implicarea în formarea tinerilor elevi pentru sport în general, pe principiul „Minte sănătoasă într-un corp sănătos” precum și pentru formarea unor viitori campioni ai României și nu numai. Aceste rânduri sunt scrise de un fost campion naţional la Oină care a fost format ca sportiv și jucător de Oină încă din clasele primare ale școlii generale din Frasin, judeţul Suceava. La finalul acestor menţiuni doresc ca la activitatea sportivă prin Academia de Mișcare să participe un număr cât mai mare de elevi, deoarece într-o zi vor putea urca pe podiumul de premiere așa cum am urcat și eu în urmă cu 40 de ani.
Urez: La mulţi ani! Tuturor sportivilor, părinţilor implicaţi în această activitate sportivă.
Cu respect, Virstă Ioan.
Este datoria noastră ca adulți/părinți /profesori sa le transmitem copiilor că sportul sau orice fel de activitate fizica sunt importante pentru a avea un corp și o minte sănătoasa.De aceea susțin inițiativa și demersurile pe care le fac domnii Popa și Branischi pentru copii noștri prin aceste activități desfășurate în cadrul Centrului Liviu Rebreanu.Asteptam vremea buna pentru ieșirile în natură 😉!!
Consider ca aceasta activitate este o experienta benefica pentru copilul meu care asteapta cu nerabdare orele de karate si miscare impreuna cu colegii. Mult succes in continuare ACADEMIEI de MISCARE, sper sa coopteze cat mai multi copii pentru a face sport!
Am fost invitatã pentru a susține o activitate în cadrul proiectului şi mi s-a pãrut fantastic ideea de joc pãrinte-copil. Deschiderea pãrințiilor, zâmbetele copiilor şi mai ales conectarea lor este un atuu. Recomand fiecãrui pãrinte şi elev sã susținã proiectul lui Victor şi a celor implicați şi sã se bucure de o mişcare altfel. Succes!🙂
O inițiativă bună, lăudabilă și organizată.
Succes tuturor celor implicați.
Într-o eră a digitalizării astfel de inițiative sunt benefice atât copiilor cât și adulților!
Mai mult decât atât, aceste cursuri dezvoltă curajul, perseverența, stăpânirea de sine, disciplina, concentrarea, energia și inspirația.
Astea sunt doar câteva dintre beneficiile pe care practicarea artelor marțiale o aduce copiilor. Abilitățile pe care practicanții de karate le dobândesc sunt, să recunoaștem, caracteristici cheie ale marilor lideri.
Ma numesc Eduard Popa și astăzi 26 ian 2024 am fost sunat de prietenul Victor Popa, sensei in arta marțială GOJU RYU, arta comuna noua in practica ei fapt pentru care ne-a consolidat prietenia , invitându-ma la următorul eveniment al proiectului lui pentru a ne antrena împreuna cu copiii. Accept aceasta invitație cu bucurie . Tema antrenamentului conține elemente de stretching specifice artei GOJU RYU si elemente de acrobații din arta JUDO.
🙋♂️
Salutare tuturor
Sunt Branischi Mihai Cristian președintele asociației de Părinți „Școala Liviu Rebreanu ” și prin intermediul acesta doresc să mulțumesc colegului și partenerului meu de activități în „centrul Liviu Rebreanu ” ,Sensei Popa Victor Haralambie Alexandru pentru inițiativa de a dezvolta acest demers prin care aducem copii, părinții, bunicii și pe cei apropiați laolaltă în sala de sport, acolo unde se pot bucura de mișcare .
Am toată încrederea că această activitate se va dezvolta cu sprijinul dumneavoastră, părinți, copii, bunici și cadre didactice, și vreau să mulțumesc tuturor celor implicați în sprijinirea noastră.
Un proiect binevenit în situația actuală! În spatele căruia stau oameni dedicați redobăndirii/ consolidării relatiei copilului cu sportul, dezvoltării psihologice și fizice ale acestuia.