24.01.2024
Încă de la prima ședinţă ordinară a Consiliului Local al Sectorului 3 din Municipiul București s-a consemnat intervenţia realizată, astfel continuându-se implicarea demarată în 2023 referitoare la punerea în aplicare a prevederilor din Legea 87 din 11 aprilie 2023, pentru modificarea Legii educaţiei fizice și sportului nr.69/2000.
Sursa foto: Captura de ecran înregistrare video, iar pentru urmărirea intervenţiei (a se vedea momentul 1:08:34) – CLIC AICI
Remarcăm din intervenție următoarele:
– informarea consilierilor privind participarea la ședința de dezbatere a proiectului de Buget pe anul 2024;
– mențiunea referitoare la transmiterea solicitării privind sprijinirea organizării unei întruniri publicem în sala de sedințe a Consiliului Local în data de 25 ianuarie;
– informarea consilierilor privind faptul că cetățenii au transmis propuneri la proiectul de buget pentru alocarea unui fond în vederea susținerii financiare a Programului Național „Redescoperă Oina”
Procesul verbal al sedinței urmează a fi publicat.
12.12.2023
Pornind de la nevoia de identificare, la nivelul administraţiei locale, a soluţiilor existente pentru punerea în aplicare a prevederilor din Legea 87 din 11 aprilie 2023, pentru modificarea Legii educaţiei fizice și sportului nr.69/2000, în urmă cu câteva luni, un cetăţean implicat a luat cuvântul în cadrul ședinţei ordinare a Consiliului Local al Sectorului 3, din Municipiul București.
Sursa foto: Captura de ecran inregistrare video, iar pentru urmarirea interventiei (a se vedea momentul 13:25) – CLIC AICI
Din intervenție remarcăm următoarele:
– informarea privind instituirea Zilei naționale a Oinei, Legea nr. 87 din 11 aprilie 2023;
– informarea legată de adoptarea Programului național „Redescoperă oina”, Lege nr. 96 din 01 iulie 2014;
– lansarea propunerii legate de asocierea între Consiliul Local al Sectorului 3 și Federația Română de Oină, cu scopul punerii în practică a soluțiilor identificate, în sensul aplicării prevederilor legale, mai sus amintite.
Sursa: Procesul verbal al sedinței – CLIC AICI
În situaţia în care sunteți de acord să sprijiniţi campania „De la o persoană interesată la o iniţiativă cetăţenească sunt doar câțiva pași” în ceea ce privește continuarea demersurilor necesare susţinerii inițiativei dedicate Oinei, vă invităm să lăsaţi un comentariu. Mulţumim.
Vezi și BUCUREȘTIUL REDESCOPERĂ OINA – CLIC AICI
This site is using SEO Baclinks plugin created by Cocktail Family
Oina este unul din sporturile cele mai vechi practicate pe taramurile romanesti. Conform wikipedia, dateaza din 1364, oficial, din 1899. Interesant este ca la 14 Martie 2023 Camera Deputatilor a votat „Oina – Sport National”, iar ziua de 9 Mai – Ziua Nationala a Oinei. Aceste date dau si mai multa legitimitate initiativei de organizare si sustinere a practicarii acestui sport pentru mai multi participanti. Autoritatile sunt, astfel, implicate Direct in Dezvoltarea la nivel local a acestui sport sub toate formele, material si propagandistic.
Mult succes, Victor! Felicitari pt initiative! Sper sa trezesti cat mai multi cetateni si sa-ti fie alaturi!
Felicitari pentru efortul depus si reusita!
Mult succes in continuare!
Susțin acest demers, de care avem cu toții nevoie, în special copiii, pentru o dezvoltare armonioasă din toate punctele de vedere și te felicit pentru inițiativă! Mult succes Victor!
Felicitări pentru acest demers!
Bănuiesc că inițiativa a fost luată în urma faptului că inițiatorii programului de Bugetare participativă de la nivelul Sectorului 3 nu au reușit sa implementeze proiectul ,,Sectorul 3 descopera oina” nici până în anul 2024.
Reamintesc cu această ocazie faptul că proiectul ,,Sectorul 3 descoperă oina” a fost declarat câștigător în cadrul apelului de proiecte al Bugetarii Participative din anul 2021 de la Sectorul 3.
O initiatva foarte buna care trebuie sustinuta pana la capat. Felicitari si mult succes.