Oina pentru mine și pentru mulți din Voivodeni, Dragu și mai nou din Hida este mai mult decât un joc, un sport, o mișcare, este o stare de spirit care te cuprinde atunci când simți în palme rotunjimea mingii și a bățului de oină, când devii una cu ele și auzi vâjăitul mingii prin aier, și pocnetul palmelor care cuprind mingea din zbor și o fac să zboare spre alte zări.

Sursa foto: https://www.facebook.com/dan.aluas.7/posts/pfbid0389dFKhmq6N7EcUHGnZZLmfTfTdtRUdZ5TeoEi1NRF9RpFTr9jwveBENbrRKPf7Ggl

Am trăit oina în toate metamorfozele sale până să ajungă la deplinătatea manifestărilor sale de acum. Am fost un vașnic practicant de jocuri precursoare oinei alături de copiii din satul meu natal.

Nu știam pe atunci că este oina cu un regulament scris și practicat deja în campionate. Noi jucam pe legheleu la Lelea Mărie în grădină după reguli moștenite de la alți copii ,,Ogoiu”, ,,Hoherii” și mai ales regina acestor jocuri ,,De-a una și fuga”.

Abia în clasa a V-a când am ajuns am început să jucăm oina, la școală unde era la loc de cinste printre sporturile practicate în Școala Generală Voivodeni. Jucam în curtea școlii oină, dar și Ogoiu, Hoherii sau Una și fuga. Combinam jocurile încât experimentam cele mai bune trăiri de victorii personale în jocurile noastre care mai târziu s-au transformat în victorii răsunătoare la nivel național în oina mare.

Am jucat la pionieri la nivel județean, la nivel național, ca apoi să intru în echipa de seniori Zorile Voivodeni care m-a purtat pe culmile performanțelor oferindu-mi satisfacții deosebite: Campioni la Cupa UTC București, 1975, Cupa UNCAP Tg Mureș, 1976, Cupa UNCAP Sebeș, 1977 și 3 participări la fazele finale la Cupa României la Mangalia, 1980, 1981 și 1982 cu o clasare în 1981 pe locul 10 la individual în clasamentul celor mai buni oiniști din țară.

Sunt bucuros și mândru că pe lângă cariera de jucător în patru cluburi de oină am avut șansa și puterea de a conduce destinele asociațiilor de oină și să formez jucători în Voivodeni, Cluj-Napoca, Dragu și în sfârșit în Hida.

Fără a părea lipsit de modestie trebuie să afirm că lipsa de popularizare a oinei și a faptelor numeroșilor practicanți ai oinei au dus la necunoșterea fenomenului și la impresia că el nu mai există.

Oina există, și cu mai multă intensitate ca acum 10 ani, ea trebuie doar redescoperită, trebuie căutată și apoi măcar încercată. Nu există nici un risc major, există numai riscul de a-ți place, de a o îndrăgi și de a o practica.

Deci rețineți: oina este o stare de spirit care se manifestă prin mișcare inteligent coordonată între ochi, mână și inimă.

Textul și materialele fotografiate au fost puse la dispoziție de domnul Dan Aluas, mulțumindu-i și pe această cale pentru ospitalitatea de a ne primi în casa dumnealui și bunăvoința de a ne acorda dreptul de a le publica.

Citește și despre Clubul Sportiv Hida – CLIC AICI

Înapoi la pagina SĂLAJUL REDESCOPERĂ OINA